Ne împărțim timpul în ceea ce vrem neapărat și în ceea ce trebuie neapărat să facem. Toată ziua stăm cu agenda într-o mână, cu telefonul în aceeași mână, fiindcă în cealaltă mână stă volanul și, ocazional, paharul de cafea.
În alergătura noastră, rămân lucruri restante, care nu sunt niciodată în agendă, fiindcă ele sunt în inimă. Și cum inima nu ne presează niciodată să rezolvăm ceva – ci își așteapta rândul – trecem zilnic peste foarte multe vorbe și fapte, pe care le amânăm la infinit.
Părinții noștri ne iubesc și știu că îi iubim. Și noi cunoaștem această reciprocitate, și noi știm ceea ce știu ei. Dar, culmea, toată certitudinea asta ne face să luăm lucrurile mai ușor, să tăcem când ar trebui să vorbim.
În vacanța trecută, am învățat de la Andra, atât eu cât și prietenii noștri, să spunem părinților: “te iubesc”. Ea făcea zilnic lucrul ăsta, iar după câteva dezbateri, ne-a convins și pe noi… Așa că vă întreb și eu pe voi: când le-ați spus ultima oară părinților voștri “te iubesc, mamă, te iubesc, tată”? Scuza pe care ne-o oferim nouă în primul rând e că părinții știu.
Și totuși, e foarte important să audă asta de la noi, să afle adevărul ăsta din glasul nostru, nu din intuiția lor sau din gesturile noastre. Nu mă refer neapărat acum la un “te iubesc” spus automat și extrem de des, ca americanii care-și spun “love you!… love you!… love you!…” de patruzeci de ori pe zi… Pentru părinții noștri, aceste două vorbe înseamnă mai mult decât tot sprijinul nostru, mai mult decât toate politețurile noastre.
“Mamă, te iubesc! Tată, te iubesc!”. Sunt cuvinte care ne trec prin gând zilnic, dar uităm să le rostim, ne luam cu altele și omitem faptul că părinții trăiesc numai și numai pentru noi. Oricât am fi de departe, de fiecare dată când se așază la masă, se întreabă dacă noi avem ce mânca. Fie și dacă noi câștigăm de zece ori mai bine decât ei, ne întreabă, de fiecare dată, “Ai bani? Vrei să-ți dau?”. Chiar dacă am strănutat fiindcă suntem alergici la polen, inima mamei care ne aude tresare a teamă: dacă am răcit? Chiar dacă avem 30 de ani și ne purtăm singuri de grijă, cea mai mare grijă tot părinții noștri ne-o poartă. De câte ori plecăm cu mașina la drum lung, mama și tata nu pun geană pe geană până nu ne știu ajunși la destinație. Întreaga lor viață suntem noi. Din profesia de părinte, nu ieși niciodată la pensie.
Și atunci, de ce ar fi ața de greu, să le spunem cât înseamnă ei pentru noi, cât îi iubim? Măcar din când în când, la sărbători sau zile speciale, măcar atunci când le dăruim ceva și, în loc de “tradiționalele urări de sănătate”, putem să le spunem “te iubesc”.
Ar face orice pentru noi, chiar și-ar da viața pentru noi. Și noi am face atâtea pentru ei! Așa că hai să le spunem, măcar din când în când, cât îi iubim…
24Jul
2010
2010
frumoase ganduri! le-am mai auzit tot de la tine! ai perfecta dreptate! impresionant!
o vacanta minunata alaturi de cei dragi!
In primul rand asi vrea sa-ti spun k imi placi foarte mult si faci un cuplu reusit cu andra. Sunteti singura pereche din lumea asta a vedetelor care o simpatizez si imi place sa aflu lucruni noi despre voi. In ceea ce priveste mesajul tau sunt de acord cu tn..trebuie sa le spunem parintilor “te iubesc” , eu le spun alor mei “te iubesc” atunci cand se asteapta cel mai putin. va pup si pe tn si pe andra si sa aveti grija de voi in vacanta asta care o aveti si poate veniti 3 in loc de 2.:d distractie placuta.
ce frumos:) foarte emotionant.ma bucur ca ai adus vorba despre acest subiect,si eu voi incerca sa iau de la tine si de la ANDRA(idolul meu) aceast lucru deosebit,aceala de a spune Te iubesc
Frumos catalin,si Vacanta placuta!
Bine ar fi fost sa fi spus aceste cuvinte mai des cand inca erau parintii mei in viata. Dar cine isi putea inchipui ca la 22 de ani ramai fara parinti? Probabil ca nimeni si uite asa regretele sunt tardive. Le spun acum, chiar si dupa 8 ani de cand au plecat intr-o lume mai buna, si sper sa ma auda de acolo de unde sunt.
De 5 minute citesc postearea si nu ma pot satura…stiu ca ai mai vorbit despre asta…si este purul adevar…
Eu am ajuns la concluzia ca familia mea este speciala {si nu pentru ca e a mea..} ci din punctul de vedere al acestui fapt ce tocmai tu l-ai scris…oricum noi din ardeal-transilvania suntem mai sentimentali..{eu sunt din Miercurea-Ciuc}…in urma cu 2 ani am inceput sa “observ” ceva neregularitate in momentul cand am plecat la facultate {la Brasov}…
Toti ceilalti se uitau cu mirare si cu o privire “lunga”…ca dupa aproape fiecare curs {de 1 jumate} o sunam pe mama…sau tata…sau chiar amandoi…le vorbeam cu vocea calda…le povesteam tot ce faceam..si incheiam cu “te iubesc mult! mi-e dor de tine!”…
Incet incet si-au dat drumul si au inceput sa imi zica ,si sa ma intrebe de ce procedez asa?! Ca de cum de comunic cu ai mei atat de bine…frumos? le zic ca ii iubesc?! woooowww…PUR SI SIMPLU ERAU MIRATI!!!!
Dar mi-e mi se pare absolut normal! Mai apoi mi=am dat seama ca am colegi care vorbesc cu parintii o data pe saptamana sau la doua saptamani sau doar atunci cand au nevoie de “fonduri” …Mi se pare ORIBIL…si am ajuns la concluzia ca cei mai multi sustin ca parintii=banii de care au nevoie! Doamne…Mi se pare foarte trist acest lucru…poate eu gresesc..poate nu..dar este clar ca nu ma schimb sa fiu ca ei..nici nu as putea…si NICI NU VREAU!
Mai ales acum…pentru ca in tarisoara noastra draga sunt foarte limitate posibilitatile…si parintii mei vor ca eu sa fac o scoala…si sa fiu asa cum nu au avut ei posibilitatea..de 2 luni mama a plecat in strainatate…tata de 1 luna…iar fratele meu mai mare are deja 3 ani mediat…pur si simplu nu pot sa iti povestesc ce simt..ce e in sufletul meu…chair daca am o varsta la care altii nu se gandesc decat la bani…party….alcool…tigari…{pentru ca majoritatea de varsta mea asta fac fara nici o exagerare!!} eu ma gandesc oare ai mei ce mananca…daca ii doare ceva…daca au zambit astazi…{ceea ce nu cred pentru ca sufera foarte mult dupa mine} asa cum si eu sunt pur si simplu trista incontinuu de cand au plecat….Oarecum as putea sa spun ca am fost obisnuita fara ei…{am facut 12 ani sport de performanta}…dar abia ii “recuperasem” si in ultimii 1-2 ani petreceam cu ei fiecare moment..si uite….a trebuit sa ne despartim…este ceva foarte dureros pentru mine…dar de asta chiar daca vorbim 3-4 minute,o data pe saptamana la telefon,”rupem” cateva secunde pentru a ne reaminti unu altuia “te iubesc! mi-a doar de tine! ai grija de tine!” ceea ce mi se pare foarte normal!…
Tot timpul imi este familia in gand…vorbe….
Despre subiectul acesta nu stiu daca as putea termina de vorbit…si nu as vrea sa plictisesc pe nimeni….scuze daca am facut-o!
Vacanta placuta&astept postarile in continuare,le citesc cu placere
Niciodata nu am spus parintilor mei: “Mami,tati ..va iubesc!!”. Sunt cele mai importante persoane din viata mea, ei si sora mea,dar nu am fost invatata sa fac lucrul acesta. Mie mi se pare ceva ciudat sa le spun “te iubesc”…. nu stiu daca am sa o fac vreodata. Ei stiu ca ii iubesc mult, dar …… ma bucur foarte mult pentru tine si andra.. o fata EXTREM de deosebita…. e steaua ta norocoasa
v-am pupat ..cu bine..
da Catalin ai dreptate dar cand ti se ia copilul de langa tine si il duce la Botosani ca tu sa intri in depresie si sa mori cum e? Cand esti o mama de 65 de ani si afli ca fiica ta s-a sinucis cum e? acest Petru(Puiu) e un criminal cu sange rece,pacat ca Pro tv face asemenea mizerii si il cheama sa abereze pe post.Tu daca ai trece prin asa ceva a doua zi ce faci? incepi sa spui cum soacra ta umbla dezbracata sau socrul o batea pe cea mica sau faceau vraji amandoi? cum ti se pare ? E un nebun acest om care o face de rusine pe Madalina noastra care nu s-a sinucis,i s-a pus otrava intr-o sticla de suc.Ea era credincioasa,tinea posturile,mergea la biserica…Gandeste-te ca a mai fost un caz la Braila in 93 si dupa 2 ani sotul a recunoscut ca si-a omorat sotia desi l-a sustinut nevinovat chiar socrul lui.
de ce nu ati acceptat mesajul meu? de ce cenzurati? rusine.
am citit articolul tau si ai mare dreptate.am plans chiar.e adevarat ca nu mai avem timp si pt parintii nostrii.eu sunt departe de parintii mei,ma gandesc la ei mereu,imi e dor de ei si cred ca ar trebui sa le spun mai des te iubesc….
Si eu am invatat tot de la Andra sa imi apreciez parintii mai mult si sa le arat mai multa afectiune. Nu le zic te iubesc pentru ca imi e greu, e aiurea ca pana acum sa nu fi spus si acum de odata sa rostesc aceste cuvinte, nu ca nu le-as simti. Andra are o relatie deosebita cu parintii ei stiu si am vazut asta. De la ea am invatat, acum aproape 2 ani sa arat afectivitate mai multa fata de ai mei si ii multumesc ca m-a invatat asta, chiar fara sa isi dea seama
Mi se pare foarte bun subiectul articolului tau! In zilele noastre acel ,,te iubesc” uneori este rostit fara a fi simtit,ceea ce mie imi pare penibil…
Eu tin foarte mult la parintii mei si pot spune fara orice ezitare ca as da sau as face orice, dar absolut orice, pentru ei! Tin la ei enorm de mult si tot timpu ma gandesc la ei, inca de cand eram mica si primeam la gradinita sau la scoala cate o ciocolata sau bomboane, atunci cand era ziue vreunui coleg, tot timpu le duceam acasa sa impart cu ei totul…Iar de la 10 ani ( acum am 18) in fiecare an le-am cumparat cate un cadou de sarbatoari, la aniversarile lor, mamei mele de 1 si 8 martie, si de florii(deoarece are nume de floare), si chiar si atunci cand isi serbeaza cate un an in plus de casatorie. Eu ma consider foarte norocoasa de parintii pe care ii am, chiar daca uneori ne certam.
Dar…cuvintele astea ,,te iubesc” imi par foarte greu de rostit…stiu ca suna foarte ciudat dar eu nu am spus nimanui, niciodata aceste cuvinte, nici parintilor macar…eu simt ca nu au fost facute pentru mine aceste cuvinte…
Salut Catalin,
Iti citesc blogul destul de des, urmaresc si emisiunea ta si sincer te apreciez mult pentru munca pe care o faci. Cand am intrat pe blog si am vazut titlul… ma asteptam sa imi vada ochii ceva frumos… ai mare dreptate, datorita parintilor existam astazi si cine stie de cate ori ei nu au avut liniste sau n-au avut ce manca pentru a se asigura ca noi suntem bine si avem de toate. Sunt de acord ca trebuie sa le spunem mai des “Te iubesc” , dar in acelasi timp tre’ sa le si aratam asta…ca se poate sa spui una cu gura si cu fapta sa exprimi ceva total diferit. NU ma intreba de ce, dar de cand am vazut-o pe Andra primele dati…nu muzica a fost lucrul primar care mi-a captat atentia, desi pe parcurs a inceput sa imi placa mult ce canta, ci… persoana si caracterul ei, am stiut ca e ceva diferit la ea si ca e speciala, la fel si cu tine… ma bucur ca va completati asa bine unul pe celalalt… nu pot decat sa va doresc sa va iubiti din ce in ce mai mult pe zi ce trece… ca in ziua de azi lumea se cam casatoreste din interes si divorteaza ca si cum isi schimba ciorapii… Sa pretuiti casnicia voasta binecuvantata, familia sa fie pe prim plan mereu si sa lasati mereu in urma acea raza de iubire pe care o imprastiati voi doi si care e molipsitoare!
Va pup.
PiticA
Mai mamaruta, ce subiecte scrii pe blogul tau. Dintr-o data ai devenit melancolic si ii faci si pe altii la fel. Tu de cate ori le spui parintilor tai ca ii iubesti?. Eu spun destul de rar.
Foarte frumos..!Te rog sa vorbesti mai des despre legatura ta cu parintii tai,cu Andra..Citesc cu multa placere postarile tale,esti un barbat foarte inteligent.Te ador..
foarte frumos eu nu ii zic mamei te iubesc desi o iubesc si sa sti ca de acum o voi face m-ai convins
Ce frumos…Sa spui unei persoane te iubesc inseamna foarte mult mai ales ca sunt parintii tai
Ce interesant!Chiar azi i-am zis mamei pentru primadata “te iubesc”, fara sa fi citit ce ai scris, Catalin, mai sus .Si a fost asa de bine.Te iubesc si pe tine si pe Andra.Sunteti frumosi, dragalasi, plini de viata, model de urmat.Ups….vi se urca la nas atata lauda
)
Acest indemn al tau ar trebui sa fie povata de baza pentru fiecare dintre noi deoarece, in aceste vremuri acest lucru nu se mai intampla, relatiile dintre copii si parinti devin tot mai superficiale.Eu recunosc ca nu am prea spus parintilor mei TE IUBESC desi le-o aratam mereu si le arat inca, dar acum , cand si eu am copil – 2 anisori-ma gandesc ca tare mi-ar place ca si mie sa-mi spuna copilul .ca ma iubeste si chiar sa o faca…depinde si de educatia fiecaruia cred si de cat de deschis se vb in casa. Concediu placut tie si Andrei si va doresc sa ramaneti la fel de fericiti si de legati unul de celalat.
Frumoase cuvinte!Fiind departe de cei dragi,sincer,mi-au dat lacrimile citind aceste randuri.Catalin,iti doresc o vacanta frumoasa impreuna cu Andra,pa care o admir.Va iubesc pe amandoi,iar rautatile care se spun,ignorati-le!
Frumoase cuvinte!Fiind departe de cei dragi,sincer,mi-au dat lacrimile citind aceste randuri.Catalin,iti doresc o vacanta frumoasa impreuna cu Andra,pe care o admir.Va iubesc pe amandoi,iar rautatile care se spun,ignorati-le!
Scrie si tu mai des pe blog. Ms
bravo catalin pai toata lumea trebuie sa spuna TE IUBESC MAMA .,SI TE IUBESC TATA pentru k ei neau dat viata si fara ei noi nu am exista va iubesc pe tine si pe andra
bah maruta imi place ff mult de tine…nici eu nu le spun parintilor mei “te iubesc”…nush dak le’am zis vreodata..dar niciodata nu e prea tarziu.:* pup
asta e unu dintre multe lucruri marunte pe care uitam sa le facem.
si ar fi atat de simplu de realizat….
Eu ii spun mamei ca o iubesc.. ii arat.. si iar ii spun.
Catalineeee.. unde e forumul?
Buna, Catalin !Nu spun prea des parintilor cuvinte mari, insa ,mai ales mamei ii spun ca mi-e dor de ea, ca abia astept sa o vad, pe toti ai mei pe care i-am lasat la Tirgu Jiu, incerc sa-i vizitez cit de des pot.Locuiesc in Piatra Neamt de 20 de ani, dar ma intereseaza tot desptre ei, despre rude, vecini, prieteni.Cred ca am fost eleva mamei tale, am terminat Scoala Generala Nr 12 din Tirgu-Jiu, promotia 1986, profesorii imi ziceau Elena Andritoiu, cum ma numeam atunci.Cred ca doamna Maruta s-a mindrit cu mine ca am luat examenul la liceul sanitar, dinsa fiindu-mi profesoare de romana.Sper ca nu ma insel si tu esti baiatul dinsei, iar daca nu, imi cer scuze de confuzie.Mi-am permis sa-ti scriu, deoarece te simt de-al meu, in suflet sint tot olteanca sadea, nu m-am moldovenizat. Mi-ar place sa-mi raspunzi daca poti, dar mai ales te rog sa transmiti mamei tale multa sanatate si sarutari de miini din partea mea, iar tie mult succes si sa-ti zica si tie cineva mititel curind-tati, te iubesc !
daca toti ar gandi ca tine am ajunge departe.si la multi ani sotiei tale
Nu sunt într-un totul deacord cu tine Cătăline. Omul a însuşit acestei simţiri cele două cuvinte ” te iubesc “. Nu cred că e nevoie să le spunem “te iubesc” pecât e nevoie să îi facem pe ei să simtă asta. Prefer ca ai mei să nu audă de la mine că îi iubesc, prefer să ştie şi să simtă. Da e ok, e frumos să le şi spunem dar nu cred că e primordial.
Uite Cătăline. Bunica mea Dumnezeu să o ierte a murit fără ca eu să îi spun vreodată că o iubesc. Eram prea mic ca să ştiu utilitatea acestor cuvinte. Nu mi s-a spus că atunci când simţi totul pentru un om, când simţi că ai nevoie imensă de el sau orice altceva simţi şi nu ştii de ce simţi dar simţi trebuie să foloseşti cuvintele astea. Ea a murit ştiind totuşi că o iubesc. Şi ştia asta pentru că mai presus de orice i-am spus bunicii mele mamă. Ori când spui unui părinte mamă, tată spui mult mai mult decât atunci când spui te iubesc. Crede-mă că şi părinţii tăi la fel ca ai mei tresar când aud că cineva le spune MAMĂ, TATĂ.
Dă-mi voie să nu fiu deacord cu ce ai scris tu mai sus.
Acelaşi neschimbat Hordy
nici tu nu vei auzi acele cuvinte din partea copiilor tai, dar iti vei aminti ca tu iti iubeai parintii fara sa le zici…asta poate simtii si el pt tn
Sincer aici are dreptate. Nu prea spunem parintilor ceea ce simtim pentru ei. Unii omit lucrul acesta, altora le este rusine… este in natura oamenilor